Mi-as crea un blog, serios ca da, sau poate, as avea suficient material introspect cat sa umplu un jurnal coerent cat de cat. Probabil ca imi e frica de respingerea celor care imi vor citi aberatiile emotionale sau, de fapt, imi e frica sa imi infrunt demonii. Pana la urma ce e asa de grozav in a face introspectie? Sa zicem ca dansez emotional cu succes cu mine, dar parca dansul nu era o competitie in sine...am nevoie de un alt cuplu eu-mine cu care sa ma masor...dar daca barometrul lor e stricat sau nu e suficient de circumspect? Oare o sa imi dau seama vreodata ce anume e defect in mine? Avem vreun mecanic in public ? Ce simplist ar fi sa deslusesti cu succes mecanica spiritului si sa ii aplici un tratament usor de deslusit de tipul : draga stimabile, trebe sa schimbi cureaua de transmisie sau pur si simplu unge-ti dracului instalatia ca transmiti mesaje gresite celor care incearca sa rezoneze cu tine ...nu esti acordat cum trebe zic!
888
Cand ma ametesc e singurul moment in care capat suficient curaj sa ma infrunt. Poate ca, de fapt, nu am demoni, poate sunt ca toti ceilalti, unic, la fel ca toti ceilalti. Alergam dupa senzatii speciale, dupa oameni unici, momente pe care dupa ce le-am trait le putem transforma in legenda...daca legenda aia ar avea demoni, multi demoni, ai mei demoni? Cum te-ai lupta cu ei? Te-ai lupta? Eu i-as lua in brate si le-as spune : Va iubesc, asa cum sunteti, sunteti ai mei, AI MEI. Sentimentul de posesivitate ar fi covarsitor si deplin intr-atat incat cei din jur, prietenii, familia si orice altceva ar deveni un organism parazitar pe care corpul meu astral l-ar respinge in favoarea demonilor dezvoltati cu lupte seculare interne...
888
Ma recitesc si ma inspaimant, vezi, ti-am zis! Nu pot sa ma infrunt, nu pot sa ma imbunez nicidecum ca sa pot fi cu adevarat bland cu mine, asa cum sunt cu ceilalti. Ma declar vehement tolerant si tin cu mandrie la chestia asta, insa nu reusesc sa gasesc aceleasi resorturi cand vine vorba de mine, matrita pe care o aplic celorlalti nu este "pupabila" cu materialul din care sunt facut eu si, inerent, sunt vesnic nemultumit, vesnic nesatisfacut de mine. Masturbarea emotionala de zi cu zi nu ma mai umple de nimic, nici macar de samanta cunoasterii. Ce usor ar fi sa ma pot rescrie, sa dau cu guma, sa dispar pentru cateva secunde insesizabile pentru umanitate si sa apar .... dar cum? Sunt nemultumit, insa asta nu ma face sa fiu taciturn. As vrea sa progresez. De fapt, stai, progresez! Unde era barometrul? Cu ce ma masuram, ca am uitat!?
Nosce te impsum este o prostie! E o calatorie in care pleci si nu te mai intorci, o relatie de lunga durata in care nu realizezi in momentul cheie ca ai devenit monogam. Cred ca in nosce te ipcum asta mi-am dezvoltat un alter ego, adica ce am vazut acolo, nu se putea decat povestit altcuiva, altcuiva la fel ca mine, adica tie, dar eu sunt tu, deci ma intelegi?
As vrea sa zabovesti o secunda seculara cat sa pot sa fiu TU, sa traiesc si retraiesc ce ai trait TU, sa ma regasesc in tine si totusi nu, sa pot gandi lesne "ce bine ca nu", "ce mirare ca da". Sa iti violez cele mai intime trairi ca si cum te-as fi tinut de mana cand, sa ma scald in esecurile tale, sa iti imbrac pielea si sa o port cu mandrie, sa pot sa iti degust bucuriile ca pe un pahar de vin, sa ma uit prin ochii tai si sa iti vad viata ca peisajele pe care le vezi cand te dai cu trenul si sa ma miste nimicurile care te fac sa iti tremure buza de jos asa cum un marinar se bucura cand vede pamantul dupa luni intregi petrecute in deriva pe ocean. As vrea sa te port!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu