Sunt dificil si nu e facil de acceptat asa ceva. Prefer sa ma refugiez in muzica si in povesti decat in oameni, nu ma regasesc in oameni si totusi ii savurez cu o placere dementa pe cei ce sunt croiti dupa un alt calapod (da stiu, e un joc de cuvinte, digera-l te rog si sa mergem mai departe). Si totusi ma uit cateodata cu placere la necunoscuti incercand sa potrivesc imaginile generate pe monitorul mintii mele bolnave cu holograma bipeda catre care imi indrept temporar gandurile. Placerea pe care o resimt este probabil vecina cu cea pe care o resimtise CelDintaiCreatorAlUnuiCevaFrumos odihnindu-si ochii multumit asupra creatiei lui.
Imi place sa ma zgaiesc la necunoscuti in geamul din fata mea din metrou, autobuz, trasura. Imi place sa creez tablouri mentale ca si cum : Acum suntem noi doi prima data, Aici suntem noi doi cand radeam, Acolo suntem tot noi cand visam. Incerc sa imi potrivesc pozitia fata de frumoasa straina din fata mea astfel incat doar daca ai sta in unghiul in care stau eu si privesc ai putea observa relatia dintre noi, eu probabil imi sprijin capul usor pe urechea ei.
Cateodata mai si zambesc si sunt curios daca din unghiul in care sta frumoasa mea necunoscuta isi poate da seama ca e pentru ea si nu pentru colega ei. Razi? Oare mie imi razi ? Eu stiu ca da, dar tu ce crezi?
Nu imi plac oamenii, ci doar ii folosesc precum marionete in scenetele din capul meu si ma ajuta sa dezvolt urzelile, intrigile si imi servesc drept parghii pentru a-mi etala demonii intr-un spectacol grotesc de uman si uman de grotesc.
888
Te dezamagesc? Nici tu nu crezi ce spui, uite in geamul ala suntem perfecti, incap atat de bine intre tine si prietenul tau ca din unghiul meu el a disparut din peisaj. Imi pare rau, el nu a avut loc in imaginatia mea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu